Este sau nu dificila limba germană? Care este mai exact dificultatea ei?
Germana este grozava! Degeaba spun despre ea – că latră în limba germană. Dacă asculți cu atenție, are propria sa armonie și sună foarte frumos. Mulți consideră că este foarte ușoară. De regulă, oamenii spun acest lucru atunci când sunt speriați de sistemul timpurilor în limba engleză, după ce află că în limba în germană există doar cinci timpuri, dintre care unele sunt rar folosite. Unii apreciază că regulile de citire sunt destul de simple, mai ales în comparație cu aceeași engleză. Dar! Și aici începe „dar”, care este ascuns în orice limbă.

În limba germană există trei genuri: feminin, masculin și neutru. S-ar părea că ar putea fi mai simplu și mai familiar pentru noi, cetățenii vorbitori de alte limbi. Dar nu, nu există nicio logică în distribuția genurilor, în înțelegerea noastră, iar unele exemple sunt complet ofensatoare, luați cel puțin cuvintele „fetiță” și „fată”, care, datorită sufixelor „-chen” și „lein”. ”, a primit un gen mediu: das Mädchen și das Fraulein.
Sau din cel mai simplu: orașul – die Stadt (gen feminin), cartea – das Buch (genul neutru), lacul – der See (mgenul masculin). Se dovedește o oarecare discrepanță. Prin urmare, toate cuvintele germane trebuie învățate imediat cu articolul pentru a ne aminti exact de ce gen sunt. Ei bine, este de dorit să adăugați pentru cunoștință imediat și forma plurală. Desigur, există reguli pentru formarea pluralului în germană …
După aceeste trei puncte, devine imediat clar că totul nu este atât de simplu. Există reguli, dar, în primul rând, există un număr destul de mare de excepții de la aceste reguli și, în al doilea rând, este mai ușor să memorați imediat decât să vă amintiți regulile și să calculați cum va arăta pluralul acestui cuvânt. În viitor, când se acumulează un vocabular suficient și apare un fler, creierul însuși va sugera opțiunile corecte, dar la început va trebui să depuneți un efort să memorați.

Un cuvânt, două cuvinte…
Simplitatea pronunției este mai mult decât răscumpărată prin formarea cuvintelor. Gluma despre cum s-a inventat limba germană – și hai să înlăturăm spațiile – nu pare deloc o glumă. Germanilor le place foarte mult să inventeze cuvinte care vor fi traduse în ralte limbi în propoziții întregi, pur și simplu prin combinarea mai multor rădăcini. De exemplu, puteți da câteva dintre cele mai lungi cuvinte.
Acestea suntȘ Donaudampfschiffahrtselektrizitätenhauptbetriebswerkbauunterbeamten gesellschaft – 79 de litere – și medaliatul de onoare cu argint – Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz – 63 de litere.
Veți încerca să traduceți? Nu vă chinuiți. Primul cuvânt se traduce prin „Societatea de Juniori ai Autorității de Supraveghere a Construcțiilor din subordinea Direcției Generale de Servicii Electrice a Companiei Naționale Dunării”, iar al doilea – „Legea privind transferul atribuțiilor de control al marcajului cărnii de vită”.
Pentru a pronunța astfel de cuvinte, trebuie să aveți o capacitate pulmonară bună și un aparat de vorbire antrenat. Prin urmare, dacă vedeți un cuvânt german mai lung decât de obicei, atunci împărțiți-l în cuvinte separate, pentru că riscașii să nu-l găsiți în dicționar.

Pe cine? Ce? Cui? La ce?
Următoarea încercare care vă așteaptă pe drumul spre stăpânirea limbii germane este sistemul de cazuri. Nu sunt atât de multe, doar patru. Dar va trebui să învățați terminațiile pentru articolele care sunt atașate substantivelor, precum și pentru adjectivele care sunt combinate cu aceste substantive. De fapt, este mult mai ușor decât ar părea, numărul de terminații este mic și a le memora este destul de simplu, în orice caz, nu mai dificilă decât învățarea tablei înmulțirii.

Contați pe primul sau pe al doilea
Ceea ce captivează în limba germană este ordinea logică a cuvintelor, strictă până la logica matematică. Totul este simplu aici, dacă există un astfel de cuvânt, verbul merge acolo, dacă există un altfel de cuvânt, aici – frumusețe. Și spre deosebire de limba engleză, unde același cuvânt poate însemna diferite părți de vorbire, în germană nu poți greși, toate substantivele sunt scrise cu majuscule, iar toate verbele au o anumită formă. În general, în comparație cu multe limbi, limba germană este destul de ușor de învățat și, ceea ce se adaugă la avantajele sale, este utilă, deoarece există 120 de milioane de vorbitori nativi doar de germană și este a doua cea mai populară limbă din Europa după limba engleză.

Cuvinte folosite în limba germană numai la singular.

die Milch – lapte

die Chocolade – ciocolată

das Fleisch – carne

die Baumwolle – bumbac

das leder – piele

das Eisen – fier

das Kupfer – cupru

das aur

der Schnee – zăpadă

die Kindheit – copilărie

die Jugend – tineret

der Hass – ura

der Neid – invidie

die Furcht – frica

der Fleiß – diligență

die Kalte – rece

 

die Warme – căldură

die Ruhe – calm

die Treue – fidelitate

das Vertrauen – încredere

das Bewusstsein – conștiință

das Gluck – fericire

das Pech – eșec

die Musik – muzică

die Erziehung – educație

die Jurisprudenz – jurisprudență

die Nähe – apropiere

das Gute – bine

CUVINTE GERMANE PENTRU A DESCRIE INTELIGENTA

inteligent – klug, inteligent

rezonabil – vernünftig

iute la minte – aufgeweckt

descurcăreț – findig

înzestrat – – begabt

talentat – talentvoll, talentiert

ingenios – genial

indrăzneț – anstellig

inteligent – aufgeweckt, gescheit

isteț – scharfsinnig, scharfblickend

înțelept – weise

cunoscător – wissend

experimentat – erfahren

bine citit – belesen

educat – gebildet

Istoria formării limbii germane

Istoria formării limbii germane își are originile în Evul Mediu timpuriu, când dialectele triburilor germanice au început să conveargă treptat spre o limbă comună, influențate de factori culturali, religioși și politici. Înainte de această perioadă, limbile germanice își au rădăcinile în proto-germanică, o limbă preistorică reconstruită lingvistic, vorbită între secolele V î.Hr. și II d.Hr. Aceasta a dat naștere ramurilor germanice de vest, est și nord, din care limba germană modernă descinde din ramura vestică. Triburile germanice, precum francii, saxonii, bavarezii și alemanii, nu au vorbit niciodată o singură limbă, iar diferențele dintre dialectele lor s-au accentuat în timpul Marii Migrații a popoarelor (secolele IV-VI), când migrațiile masive au dus la contacte cu alte popoare și culturi. Creștinarea germanilor, inițiată în secolul al IV-lea și intensificată sub Carol cel Mare, a jucat un rol crucial, înlocuind scrierea runică cu alfabetul latin și stimulând apariția primelor texte scrise în limbile germanice.

Începând cu secolul al V-lea, în statele germanice, precum Regatul Francilor, s-a format treptat o bază lingvistică comună. Biserica a avut un rol central, promovând educația și scrierea în mănăstiri, unde călugării au tradus texte religioase din latină. Totodată, dezvoltarea administrației statale și a literaturii monahale a contribuit la apropierea dialectelor germanice, punând bazele viitoarei limbi germane standard.

Vechea Înaltă Germană

Vechea Înaltă Germană (Althochdeutsch, aprox. 750–1050) este considerată prima etapă documentată a limbii germane, bazată pe dialectele din regiunile sudice și centrale ale spațiului germanofon, precum Bavaria și Alemannia. Această perioadă a fost marcată de a doua mutație consonantică germanică (Zweite Lautverschiebung), un proces fonetic care a diferențiat dialectele sudice de cele nordice (germana joasă). De exemplu, consoanele precum „p” și „t” s-au transformat în „pf” și „ts” (ex. appel → apfel, tung → zunge). În această etapă au apărut trăsături esențiale ale limbii germane, cum ar fi:

• Umlaut-ul, o modificare fonetică în care vocalele se schimbă sub influența sunetelor învecinate (ex. gast → gäste);
• Introducerea articolelor definite și nedefinite, inexistente în proto-germanică;
• Dezvoltarea timpurilor verbale complexe, precum Futurum, Perfekt și Plusquamperfekt, precum și a construcțiilor pasive (Passiv).

Texte importante din această perioadă includ Hildebrandslied, o poezie epică, și traducerile religioase ale lui Notker Labeo, care au contribuit la standardizarea limbii scrise.

Înalta Germană Mijlocie

Perioada Înaltei Germane Mijlocii (Mittelhochdeutsch, 1050–1350) a fost marcată de o înflorire culturală și literară, care a influențat profund evoluția limbii. Literatura medievală, precum Nibelungenlied sau poeziile lui Walther von der Vogelweide, a pus bazele limbii literare germane. Cu toate acestea, fragmentarea politică a Sfântului Imperiu Roman a împiedicat unificarea completă a dialectelor, care au rămas diverse (ex. bavarez, franc estic, suab). Principalele schimbări lingvistice includ:

• Slăbirea silabelor neaccentuate, ducând la modificarea terminațiilor de declinare și simplificarea sistemului de cazuri;
• Transformarea combinației „sk” și „s” în „sch” înaintea anumitor consoane (ex. swimmen → schwimmen, slingen → schlingen);
• Dezvoltarea propozițiilor subordonate, deși structura sintactică rămânea relativ simplă;
• Împrumuturi lexicale din limbi vecine, în special franceza (ex. chevalier → Ritter) și poloneza, datorită contactelor culturale.

Aceste schimbări au făcut ca limba germană să devină mai asemănătoare cu forma sa modernă, deși variațiile regionale au persistat.

Înalta Germană Timpurie Nouă

Înalta Germană Timpurie Nouă (Frühneuhochdeutsch, 1350–1650) reprezintă tranziția spre germana modernă, influențată de invenția tiparului de către Johannes Gutenberg și de creșterea alfabetizării. Reforma lui Luther, prin traducerea Bibliei în germană, a avut un impact major asupra standardizării limbii (Hochdeutsch). Schimbările lingvistice majore includ:

• Formarea diftongilor „eu”, „ei”, „au” și transformarea unor combinații de vocale în monoftongi (ex. hûs → Haus);
• Generalizarea umlaut-ului în morfologie (ex. sohn – söhne, hof – höfe);
• Creșterea numărului de afixe productive, precum ent-, be-, zer-, ver-, -nis, -heit, care au îmbogățit vocabularul;
• Împrumuturi din italiană (ex. risco → Risiko, capitano → Kapitän, banca → Bank) și franceză (ex. frisure → Frisur, promenade → Promenade, marmelade → Marmelade).

În această perioadă, scrierea cu majuscule pentru substantive a început să se standardizeze, iar utilizarea semnelor de punctuație, precum virgula și punctul, a facilitat înțelegerea textelor scrise.

Noua Înaltă Germană

Noua Înaltă Germană (Neuhochdeutsch, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea până în prezent) reprezintă germana modernă, vorbită și scrisă astăzi. Ortografia și vocabularul s-au îmbogățit datorită progreselor economice, științifice, tehnologice și culturale. Dialectele regionale (bavarez, suab, saxon etc.) continuă să existe, dar limba standard (Hochdeutsch) domină în educație, media și administrație. În secolul al XX-lea, influența englezei a devenit semnificativă, ducând la împrumuturi lexicale (ex. computer → Computer, battery → der Akku) și abrevieri (ex. LKW pentru „camion”).

În 1901, o conferință internațională a unificat ortografia germană, iar din 1954, editura Duden a devenit autoritatea principală pentru standardele ortografice. Ultimele modificări majore, adoptate în 2006, au clarificat reguli precum scrierea cu „ß” (Eszett) și separarea compuselor, stabilind normele actuale ale limbii germane moderne.